Ce este mai important pentru tine ca Primaria Buzau sa rezolve cat mai repede ?

joi, 18 iunie 2009

Pepenele Terorist



Un vames este sunat si i se spune ca nevasta lui e cu un tip acasa. Vamesul se duce acasa si o intreaba pe sotie:
- Unde-i fraierul ala?
- Cine ? intreaba sotia.
Vamesul cauta in bucatarie: - Nimeni! Cauta in baie: - Nimeni! Cauta sub pat: - Nimeni! Cauta in dulap. Acolo statea un tip dezbracat cu 100$ in mana. Vamesul ia banii: - Nimeni !!!

Ei bine, acest banc ma lamureste in mare masura cum a reusit un fost sef de vama (vezi foto) sa aiba o avere DECLARATA de peste un milion de euro.


Dar voiam sa va povestesc despre ceea ce s-a intamplat sambata, de Ziua Indragostitilor, cand 2 jurnalisti de la Adevarul si-au captusit autoturismul cu puscoace semiautomate (bineinteles butaforie, replici fosrte bune ale celor reale) si au purces dinspre Bucuresti spre iesirea din tara de la Giurgiu.

In contextul jafului de la Ciorogarla de la depozitul de armament al aviatiei, sunt date dispozitii clare de control la filtre organizate pe acest traseu cat si controale amanuntite la vama Giurgiu.


La naiba ! Cei doi "teroristi inarmati" nu au fost opriti la nici un filtru, iar la vama li s-a spus "treceti" fara macar a li se deschide cel putin portbagajul. Ba, mai mult, au iesit din tara si au si intrat fara sa fie in nici un fel perchezitionati, ei avand asupra lor "armele" care se pot observa in imagini.

De ce asta ? pentru ca vamesii nostri si politistii de frontiera au fost invatati sa reactioneze numai la spaga, altfel dormind in izmene pe banii platitorilor de taxe. In doi ani vor fi eliberati 4.000 de salariati din aceste structuri aflati pe granita cu Ungaria si Bulgaria si vor fi inclusi in cadrul politiei rurale si urbane unde vor continua sa ia spaga sau sa doarma.


Povestea de mai sus m-a facut sa-mi amintesc de o intamplare al carei personaj principal am fost in anul 1985 dupa ce abia terminasem liceul.

Am pus pariu cu un securist pe 5.000 de lei (leafa lui pe o luna) ca eu reusesc sa intru in Aeroportul Otopeni cu un pistol. Asta dupa o discutie in care imi spunea ca ei controleaza totul si ca nu va putea nimeni niciodata sa schimbe puterea comunista (daca ma uit la procentele de la ultimile alegeri incep sa inclin sa-i dau dreptate).

Si m-am pus pe treaba - adica sa-mi fac un plan. Trebuie sa mentionez ca pistolul cu care urma sa "penetrez" obiectivul era o jucarie metalica cu care inca ma mai jucam cand eram singur acasa ... :)))))

Fiind cam prin luna iulie, cu ceva timp inainte de a aparea pepenii la piata, am facut rost de unul dolofan de la ferma partidului de langa Buzau, la Potoceni, unde cunosteam un inginer agronom caruia ii compuneam scrisori de amor pentru gagica lui studenta la Cluj.

Am facut sapaturi si am aflat in ce noapte vine o cursa de la Bagdad cu muncitori romani care lucrau in Irak. Asta pentru ca ma avantaja faptul ca sala de asteptare a aerogarii era plina de rude de-ale celor ce urmau sa aterizeze, oameni simpli.

Asa ca m-am infiintat in seara cu pricina la aeroport cu un amic cu masina. Am lasat pepenele si pistolul in masina din parcare. Si am intrat si am iesit din aeroport de vreo 5 ori, tot de-atatea ori fiind controlat cu detectorul de metale.

Erau mai multe intrari, ca la metrou (aveau aparatura CONTROLIX, belgiana), dar functiona numai una pentru ca in afara de mine nu prea mai facea multa lume trafic pe acolo ca nu aveau chef de fataiala. Nici eu nu aveam, dar aveam un scop precis. La portile alaturate celei in functiune erau niste tipe si tipi in uniforma care stateau de vorba pentru ca nu aveau ce face, dupa cum v-am spus. Asa ca m-am dus si am luat pepenele din masina, am bagat pistolul in chiloti si m-am dus direct la angajatii aeroportului care flecareau, v-am zis. I-am rugat candid (si acum sunt simpatic, dar atunci eram si mai si) sa-mi taie si mie pepenele pentru ca eu nu am cutit pentru ca nu am voie acolo cu asa ceva. Foarte bucurosi l-au taiat, le-am dat si lor jumatate (aveau ochii bulbucati de pofta) si am intrat pe langa ei NECONTROLAT ! Am urcat in sala de asteptare, am impartit restul la niste copii ce-si asteptau taticii sa le aduca guma arabeasca si am plantat pistolul intr-un cos de gunoi de la toaleta.

Peste cateva minute eram la masina cu amicul meu si-mi incasam cei 5.000 de lei de la securist care crapa de necaz si de-atunci mi-a spus ... Teroristul !!! :)))))


Oare ar mai merge acum sa repet figura ? Nu cred, poate doar cu un pepene cubic precum cei din poza de mai sus ...

Astept sugestii ! :D

Niciun comentariu: